România a ratat calificarea la Campionatul European de handbal masculin din 2020, acest lucru nu mai reprezintă demult o surpriză neplăcută. Naționala nu mai ajunge la un turneu final continental din 1996, iar de la ultima prezență la un Campionat Mondial au trecut deja 8 ani. Deranjantă este însă maniera în care a fost tratată această campanie de calificare și în mod special cum a fost tratată prima reprezentativă, adică superficial.
Dacă până acum vina principală pentru ratarea calificărilor au purtat-o staff-ul tehnic și jucătorii, de această dată, principala vinovată este Federația Română de Handbal. Nu s-au asigurat cele mai bune condiții (deplasări, asigurări medicale, etc), astfel că mai mulți jucători au decis să se retragă din echipa națională sau nu au mai venit la lot cu aceeași dragoste, au refuzat cantonamente, conform selecționerului Montoya, etc.
„Dacă voiau să mănânce în aeroport, cum s-a spus, puteau mânca. Directorul sportiv al naționalei avea cardul la el, trebuiau doar să spună că vor să mănânce. Despre ce vorbim aici?”, a fost o declarație recentă a președintelui FRH oferită pentru Elita României. Cum să privească handbaliștii această declarație?
Nici după ce Valentin Ghionea a tras un semnal de alarmă, prin dezvăluirea unor probleme din sânul primei reprezentative, federația nu a lua „taurul de coarne”, nu a reușit să-i adune pe toți la un loc, astfel încât să fie fructificate cât mai bine șansele de calificare. Până la urmă, să-și dea toată silința pentru alcătuirea celei mai bune echipe naționale, indiferent de orgolii, de club, de nume de jucător, de vârsta din buletin. Din contră, federația a renunța ușor la ideea de a avea cea mai bună echipă și a început o nouă reconstrucție. Oare a câta? S-a uitat până și de scheletul generației 94-95, ultima care a făcut ceva notabil la nivel internațional, locul 8 la Mondialul din Brazilia 2015. S-a trecut deja la generația 2000-2001, direct la handbaliști fără meciuri în Liga Națională, cea retrogradată de Jordi Giralt în urmă cu un an la juniori U18!
Conform Statutului, FR de Handbal are ca scop, printre altele: „Promovarea handbalului, prin loturile reprezentative și cele ale cluburilor afiliate la F.R.H., în competițiile internaționale; reprezentarea și apărarea intereselor handbalului românesc pe plan intern și internațional”. Cu naționala masculină sigur nu s-a făcut o promovare prea bună handbalului în această perioadă. Iar interesul României ar fi fost cu siguranță mai bine susținut la un Campionat European, unde au ajuns alte 24 de naționale!
La meciurile cu Portugalia și Lituania, Alexandru Șimicu, Mihai Popescu, Viorel Fotache, Demis Grigoraș, Adrian Rotaru, Ionuț Iancu și Gabriel Bujor au fost jucătorii cu experiență mai mare care au venit lot. În schimb, cel puțin 20 de jucători au lipsit din diferite motive, retrași din națională, accidentați, motive personale sau nevăzuți de selecționer:
Extreme stânga: Nicușor Negru, Alexandru Asoltanei, Chike Onyejekwe, Răzvan Pavel, Alin Roșu
Interi stânga: Ionuț Ramba, Dan Racoțea, Dan Hanțaru, Georgică Cîntec
Centri: Cristian Fenici, Alexandru Csepreghi, Marius Szoke
Interi dreapta: Bogdan Criciotoiu, Javier Humet, Marius Sadoveac
Extreme dreapta: Ionuț Gavriloaia, Valentin Ghionea, Ionuț Nistor, Ionuț Georgescu, Andrei Mihalcea
Pivoți: Marius Mocanu, Andras Szasz, Huba Talas
Apărători: Dan Savenco, Robert Militaru, Radu Lazăr
Iar toată această listă impresionantă de absențe s-a „nimerit” tocmai în perioada în care Alex Șimicu, parctic cel mai bun om de 9 metri al României din ultimii ani, a revenit foarte motivat la prima reprezentativă.
După atâtea necalificări la turneele finale, am și uitat ce înseamnă emoția unui turneu final la masculin. Noroc cu naționala de fete, care încă este acolo!
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER